
După ce a lucrat pentru numeroşi artişti din Marea Britanie şi din întregul continent european, deţine în palmares două albume de platină şi numeroase piese de succes în topurile internaţionale, producătorul englez Adam Whittaker şi managerul general al casei de producţie SpaceRay Music, István Farkas Adorjáni, s-au declarat încântaţi de tânăra trupă Plastik Charm. Astfel, ei au decis să mixeze şi să masterizeze piesa “Human Emotion”, compusă de solistul şi chitaristul Ioan Nacu.
Fondatorul SpaceRay Music, Adam Whittaker, a produs cele mai recente albume Grimus, Toulouse Lautrec, Vama şi Luna Amară.
Colaborarea dintre SpaceRay Music şi Plastik Charm a căpătat contur în urmă cu o lună, iar membrii band-ului s-au declarat încântaţi de rezultatul final, considerând o onoare să aibe un prim single marca Whittaker.
Piesa poate fi descărcată gratuit, accesând link-ul următor: http://socialunlock.com/~90z
Plastik Charm a fost formată în 2009 si a fost dezvoltată pe baza unui stil propriu, ce îmbină teme dintre cele mai diverse, sintetizatoare şi idei componistice.
Trupa a câştigat premii la “Global Battle of the Bands” în 2010, 2011 şi a susţinut concerte în deschiderea unor nume precum Madame Hooligan, Les Elephants Bizarres, Antarctica, Manfellow, Unifero, în luna august a acestui an deschizând festivalul Ursus Evolution din Năvodari.
Componenţa band-ului este următoarea: Ioan Nacu - voce/chitară; Daniel Iudean – tobe, backing vocals; Mike Dragomir – bass şi Adrian Klein - sinths, sampler, backing vocals.
Activitatea trupei poate fi urmărita aici: http://www.facebook.com/PlastikCharm, iar noutăţi despre SpaceRay Music puteţi afla accesând adresa oficială: http://www.facebook.com/spaceraymusic