Mihai Popoviciu Mihai Popoviciu este considerat unul dintre cei mai buni producători de muzică electronică din Europa de Est şi probabil cel mai prolific producător pe care scena clubbing-ului românesc îl are. Se simte atras de scena rave a anilor 90 şi la vârsta de 15 ani descoperă muzica house şi detroit-techno prin intermediul emisiunii „Berlin House” de la postul german de televiziune Viva.Impresariat de Highrade Records, Mihai Popoviciu este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai reprezentativi români în străinatate. Numărul gig-urilor pe care Mihai le are în ţară este comparabil cu cel al solicitărilor din străinatate, lucru care spune enorm despre apreciarea de care se bucură artistul în radul clubberilor străini. Mihai Popoviciu rămâne în primul rând un producător de excepţie, apreciat si respectat în industrie, in egala măsură de clubberi şi colegi sau specialişti.
Adrian Eftimie Și-a început activitatea de DJ din dorința de a împărtăși pasiunea pentru muzică și altora. În 1991, Adrian Eftimie construiește, împreună cu cel mai bun prieten al său, primul post de radio pirat din România. Trei ani mai târziu descoperă radioul în adevăratul sens al cuvântului și apare în grila de programe a primului post de radio independent, Uniplus. În prezent, Adrian Eftimie este cel mai solicitat DJ din România, cunoscut fiind faptul că orice petrecere la care mixează devine un succes, o noapte de neuitat. Printre gig-urile săptămânale, Adrian Eftimie își face timp să lucreze și mai mult la producțiile sale, petrecând ore bune în studioul pe care și l-a visat dintotdeauna, și pe care l-a construit anul trecut. Cea mai recentă producție se numește "Black Sea coast" și urmează să apară pe piață în decursul primăverii. Totodată, Adrian Eftimie nu și-a uitat prima sa pasiune, radioul, și este prezent în fiecare zi la One FM pentru o emisiune de o oră, plus un show săptămânal în fiecare joi de la ora 21:00.
Rosario Internullo Rosario Internullo s-a nascut in Sicilia pe 8 mai 1973. Inca de mic a fost pasionat de muzica, iar la varsta de 14 ani incepe sa lucreze intr-un radio. La 16 ani isi face prima aparitie in discoteca. Lucra duminica dupa-amiaza la cea mai mare discoteca din sudul Italiei, Miami. Rosario Internullo pare ca iubeste Romania”. De asemenea, piesa Sentimente, a fost inclusa in compilatia MixMag 2008, mixata de Dennis Ferrer.Kudos Beach si brand-ul de evenimente ” InDeepAndDance” sunt alte doua proiecte de success ale artistului. Succesul piesei este demonstrat si de faptul ca productia castiga titlul de “cea mai buna piesa a anului” la premiile Nights.ro Awards 2007. In fiecare an, de 1 Mai si pe perioada verii, plaja Kudos din Mamaia, rasuna de muzica buna si explodeaza in aplauzele miilor de oameni prezenti acolo. Celebrul brand de clubbing din Mamaia se poate mandri din acest an pentru petrecerile de traditionalul 1 mai cu un "imn". Este vorba despre o noua piesa de-a lui Rosario Internullo ce poarta numele Kudos, terminata recent. Dupa atatia ani in care a stat fie pe ringul de dans, fie in spatele pupitrului de mixat, Rosario Internullo ramane astazi la fel de activ, aducand dupa el o experienta in materie de clubbing si muzica electronica, ce nu poate fi negata.
Jay Bliss Jay Bliss s-a nascut pe 17.07.1981 la Sibiu. A inceput sa mixeze in 2000 odata cu organizarea de rave party-uri underground in orasul natal. Timp de 3 ani a castigat experienta si sustinatori pe plan local la rave-urile saptamanale organizate de el. A fost invitat sau a facut parte din organizarea tuturor evenimentelor din jurul scenei muzicii techno in aceea perioada. Anul 2003 i-a adus locul 1 la primul DJ Contest organizat in Club Chill Out si prima aparitie la un eveniment major, De La Hoya Festival, cel mai mare eveniment open air din Romania. Odata cu acestea a venit si rezidenta in Chill Out. Au urmat gig-uri in toate orasele mari din Romania, deopotriva in cluburi sau invitat la marile festivaluri. In 2004 il cunoste pe Markus Homm din Germania alaturi de care a deschis un magazin de vinyl-uri si echipamente pentru DJ numit Electrique Boutique. La premiile Nights.ro Awards a fost nominalizat la categoria Cea mai mare ascensiune, si in urma voturilor a castigat locul 8 in 2005 si locul 5 in 2006. Tot in 2006 infiinteaza Exposed Audio, primul net label din Romania axat exclusiv pe promovarea muzicii techno, si odata cu acesta revine si in calitate de organizator si producator. Impreuna cu Chill Out incearca sa aduca muzica techno de calitate mai aproape de sufletele romanilor si sa lanseze noi talente prin intermediul petrecerilor Exposed Sessions. Si tot in 2006 a avut si primul gig in afara tarii la Tanzhaus West din Frankfurt unde a fost foarte apreciat.
Dj Optick Totul a început în 1994, când Bogdan Moldovan aka DJ Optick a descoperit că îşi poate distra colegii punându-le muzica lui preferată. Cariera muzicală a început să meargă în direcţia potrivita din acel moment. La vârsta de 16 ani (1996) debutează cu emisiunea lui la Radio 21 Miercurea Ciuc (oraşul natal). Totodată, devine rezident în cel mai mare club din zonă. După satisfacerea stagiului militar (2000), se mută la Bucureşti, unde primeşte slujba la care visase de mic, DJ la staţia centrală Radio 21. La premiile Nights.ro 2009, DJ Optick a ocupat ultimul loc pe podiumul laureatilor, dar a câştigat si premiul pentru cea mai bună productie muzicală romanească, cu imnul Liberty Parade 2008, piesa “Be free”. În această perioadă, Bogdan îşi ocupa timpul liber cu primul copil al familiei Moldovan.
NTFO Cei doi componenţi ai NTFO sunt Robert şi Dani, producători cu mult potenţial creativ. Dovada acestui lucru s-a produs în anul 2006, când lansau primele lor release-uri. Debutul NTFO a fost realizat cu un remix pentru "Drug Music", un track semnat Mark Knight, apărut la Toolroom Records (2007); varianta duo-ului timişorean a intrat în clasamentul celor mai bine vândute piese de pe Beatport, ocupand locul 13. Stilul abordat este tech house, multe dintre release-urile lor având influenţe din tech, techno şi minimal. Aclamatul EP - "Able To Be" a fost lansat cu Magnetik Grooves, cu care colaborează de ceva vreme; pentru Magnetick Grooves au lansat şi o serie de remix-uri pentru artişti precum: Hy2rogen, B Noise şi Plastik Soul. Prezentul pentru NTFO înseamnă pregătiri pentru un nou EP, care va fi lansat în aceasta toamnă cu Magnetik Grooves - "Terrestrial EP".
Vali Barbulescu Este genul de artist care nu are nevoie de multe cuvinte pentru a fi descifrat...tot ceea inseamna Vali Barbulescu poate fi ascultat - DJ set-uri, productii proprii, remix-uri, emisiuni radio (Addicted), vazut - pictorialele de fashion din diverse publicatii si...simtit - hype-ul pe care-l creaza in gig-urile de club... Se incarca cu energia publicului la fiecare aparitie: "Ma bucur si mai mult cand mixez productii proprii, abia scoase din studio si clubberii reactioneaza instantaneu. Apropo de productii, am mixat vara aceasta la cel mai mare eveniment dance din Romania, Liberty Parade, exclusiv piese romanesti. Printre acestea s-au aflat si doua trackuri semnate Hermannstadt Collective. Acesta este un proiect format din Mihai Popoviciu, Jay Bliss si Toygun, trei DJ/producatori din Sibiu extraordinar de talentati. Am avut privilegiul sa pot mixa in premiera in Romania la acest eveniment piesele lor si au prins fantastic".
Mahony Pentru Mahony, debutul pe prima scena a clubbing-ului romanesc s-a petrecut in urma cu trei ani, pe plaja Kudos, din Mamaia, acolo unde a avut ocazia sa mixeze in warm-up pentru artisti romani si straini de valoare, fiind o surpriza placuta pentru miile de clubberi prezenti acolo. Din acel moment, Mahony a devenit rezidentul oficial al celebrei plaje de la Marea Neagra. O prima confirmare a valorii tanarului Mahony vine la Nights.ro Awards 2009, atunci cand se claseaza pe locul 4 in topul "debutantilor". Se spune ca un bun DJ trebuie sa fie si un bun producator, motiv pentru care Mahony a inceput sa lucreze tot mai mult in studio, alaturi de prietenul sau, BOg. Rezultatele vin rapid, iar cei doi lanseaza "Literalmente EP", la Fumakilla Records, respectiv "De'Bucharest EP", la label-ul AZari. Daca pana in vara anului trecut, Mahony era cunoscut ca rezidentul plajei Kudos, luna octombrie a insemnat un pas urias in cariera tanarului artist. De atunci, Mahony ocupa postul de DJ rezident al Kristalului din Bucuresti, avand ocazia sa mixeze alaturi de nume ca Paul Kalkbrenner, Lee Burridge, Dennis Ferrer, James Zabiela, Audiofly, Dave Seaman, Timo Maas sau M.A.N.D.Y.. Dupa o toamna extraordinara, Mahony a inceput noul an in forta. Din 2011, intra in gasca exclusivista a DJ-ilor care promoveaza imaginea magazinului de profil- DjSuperStore.
Mano Pentru Mano, totul a inceput in 2005 in orasul natal Husi. In 2009 devine rezidentul fostului Hypnotic, din Iasi, unde reuseste sa imparta pupitrul cu aproape toti dj-ii mari romani cat si cu artisti straini precum Satoshi Tomiie, Simon Baker, Monoroom, Alex Flitsch, Markus Homm sau Tom Clark. In 2010 face warm-up pentru Nic Fanciulli si Mark Knight, care l-a caracterizat ca fiind "excelent". In acelasi an este inclus in grila de programe One Underground cu un set saptamanal. IN 2011 este prezent la "revelionul clubbing" de 1 mai, atunci mixand pe plaja Kudos, din Mamaia pentru prima data. Mai mult, o data cu vara lui 2011, Mano devine chiar rezidentul plajei Kudos, bifand aici importante gig-uri alaturi de cele mai importante nume ale scenei de profil romanesti dar si impreuna cu artisti de peste hotare. Toamna lui 2011 ii aduce evenimente in cluburi ca La Mania (Mamaia), Space (Bucuresti),Barocco (Bucuresti), Divino (Galati) impreuna cu Audiofly. Mano poate fi ascultat in fiecare vineri la Dance FM incepand cu ora 23:00.
Marika Florin Marica (MARIKA) este unul dintre putinii promotori care s-a implicat profund in fenomenul muzical undergound din Romania anilor '90.Mai intai in 1994 la unul dintre cele mai ascultate posturi de radio - Fun Radio, unde a realizat si produs emisiunea Blue Lines.Aici se puteau asculta cele mai noi si cele mai nonconformiste genuri muzicale la acea vreme, achizitionate direct de la labelurile independente si foarte greu accesibile filtrate select si cu migala de feelingul personal al lui Florin. Cu un format bine inchegat si cu o istorie deloc de neglijat , emisiunea Selectro sare in barca Pro FM Dance, simultan cu legatura fructoasa cu clubul Expirat in realizarea serilor Selectro din fiecare miercuri seara.Tot datorita perseverentei si succesului serilor de miercuri, Marika a sustinut intentia deschiderii celuilalt compartiment al clubului Expirat (The Other Side), bazat exclusiv pe un program de muzica electronica.Priceperea lui Florin a facut ca la Selectro sa se perindeze nume grele din muzica electronica romaneasca ca Suie Paparude, D-laid, Unu', The Model, Vania sau din afara granitelor noastre :Elite Force, Meat Katie, General Midi, Drumattic Twins, Atomic Hooligan, Rogue Element..Tom Real.
Raresh Raresh este definitiv una dintre figurile fundamentale ale miscarii electronice actuale. Bacauan la origini, scena clubbing l-a atras de la 15 ani, cand a inceput sa mixeze intr-un club mic din oras, marcandu-si ascensiunea la platane de la varsta la care mare parte din pustime inca joaca fotbal in spatele blocului. Mutarea in Bucuresti si intrarea in agentie i-au asigurat gig-uri constante la mare, la toate evenimentele Sunrise, plasandu-l direct la pupitru cu Richie Hawtin, Magda, Steve Bug, Ricardo Villalobos, Josh Wink, Pascal FEOS, Troy Pierce, Marc Houle, Pier Bucci, Tobi Neumann...si lista ar putea continua tot asa. In 2007 a lansat, impreuna cu Rhadoo si Pedro, labelul [a:rpia:r], a carui activitate le-a adus, fiecaruia dintre ei, locul clar meritat in varful ierarhiei clubbing, devenind unii dintre cei mai iubiti dj romani. Cu gig-uri constante in jurul lumii, un label puternic in spate, releasuri progresiste, doi complici langa care a omologat ping pong-ul - back to back-ul in 3 - Raresh a aratat, fara dubii, cam ce inseamna sa fii un dj complet si savureaza tot suportul si toata admiratia iubitorilor scenei electronice.
Petre Inspirescu Student în cadrul Academiei de Studii Economice, a descoperit în scurt timp că nu o carieră în economie i-ar aduce împlinirea profesională, ci, mai degrabă umplerea zilelor cu muzică, muzică şi iar muzică. Radu Bodiu, alias Pedro, s-a născut la Brăila, pe 28 aprilie 1979, dar, condus de vise mari, s-a mutat la Bucureşti când avea 18 ani. Ceea ce este definitoriu pentru Pedro ca DJ, este rezidenţa pe care a obţinut-o la Circoloco @ DC10, Ibiza, pe timpul verii, încă din 2004. În Ibiza a mixat alături de un dj talentat şi premiat în repetate randuri de Nights.ro, Rhadoo, dar şi alţi DJ-i străini: Ricardo Villalobos, Richie Hawtin, Locodice, Clive Henry, Dan Ghenacia, Matt John, Guido Schneider, Jose de Divina, Tania Vulcano, Luciano, Fabrizio, Rocky (X-press 2), Marc Houle, Troy Pierce, Damian Lazarus sau Margaret Dygas. Vădit influenţat de scena clubbing de acolo, s-a întors uşor "minimalizat". Acest curent însă, minimal, îl imbina armonios cu deep-house, techno, tech-house. De asemenea, a mai mixat şi la Leeds (UK), Kama Kama (Italia), Extra Extra (Padova), Weekend (Madrid), Grial Bar, Underground (tot in Ibiza), Fabric (Londra) şi multe alte locaţii din întreaga lume. Alături de Rhadoo şi Raresh formează proiectul muzical Arpiar, cel mai important nume pe care clubbing-ul din România îl poate “rosti”.
Rhadoo A fost laureatul primei ediții a premiilor Nights.ro, este câștigătorul a trei premii consecutive la Nights.ro Awards și unul dintre cei mai solicitați și apreciați DJ-i ai României. El este DJ Rhadoo, un DJ în toată puterea cuvântului. DJ Rhadoo, pe numele lui adevărat, Radu Cilincă, a debutat ca DJ la mijlocul anilor ‘90. Primele lui gig-uri s-au ținut în cluburi din București ca Studio Martin sau Club A. Stilul său excentric și personalitatea puternică l-au ajutat să câștige reputația de un DJ de top în România. Devotamentul pentru muzică și talentul său l-au ajutat și i-au atras foarte mulți fani, care, mai târziu, l-au ajutat să câștige titlul de cel mai bun DJ român în 2003, în cadrul primei ediții de Nights.ro Awards.Cu o experiență de peste 15 ani pe prima scena a clubbing-ului românesc, cu o carte de vizită impresionantă, Rhadoo este probabil DJ-ul român cu cele mai multe și cele mai importante gig-uri, atât în țară, cât mai ales peste hotare. Combinația între experiență și originalitate, clasic și modern, creativitate și inovație, fac din Rhadoo unul dintre puținele produse de real succes pe care România le oferă clubbing-ului mondial.
Praslea Praslea e un personaj intrigant si inovator al scenei clubbing, cu sau fara merele de aur, ce i-ar putea fi Raresh, El Cezere si Kozo, unii dintre apropiatii si mai permanentii conlucratori. Au colaborat la proiectul Afumati, iar cu El Cezere si Kozo detine label-ul Understand. Tot impreuna cu Raresh a fost partas la Audiomatic Net Radio, un proiect de radio online, ce urmeaza a fi reluat in curand. Il inspira maxim Thomas Melchior, Scott Ferguson, Tobias Freund, Cabanne, Global Communication, Philip Glass si Stephan Mincus, bifati cu 5 ?la `preferati`. Printre release-uri se numara Jurnal de bord, o colaborare cu aceiasi Kozo, El Cezere, Raresh si Cristi Cons, lansat la [a:rpia:r] si Various Circoloco @ DC 10 - 10 years Anniversary Part 2 of 3, la Moon Harbour Recordings. In plan se afla si un release sub pseudonimul Afumati, la labelul lui Kanzyani Jesus Loved You. Definitiv de urmarit, ascultat, dansat!